Răzvan Bocu – Jurnal de campanie existenţială

Se tot spune ca ultimii 8 ani de socialism (nu comunism, nu s-a ajuns in aceasta faza) in Romania au fost teribil de grei…partial, afirmatia este adevarata. Desi economia inca producea, produsele alimentare plecau peste granita, la export, pentru ca Ceausescu a vrut sa plateasca datoriile externe ale tarii, initiativa laudabila de altfel, care i-a deranjat pe multi potentati financiari externi…aceasta este insa alta poveste. Ceausescu a gresit pentru ca nu s-a ingrijit consecvent si consistent de bunastarea materiala a poporului sau, a gresit cand le-a ingradit romanilor libertatea de miscare fizica si spirituala. Cu o politica sociala caracterizata de ceva mai multa flexibilitate, sunt convins ca „agenturile” care au contribuit la succesul loviturii de stat din decembrie 1989 (nici domnul Ion Iliescu nu crede cu adevarat ca a fost revolutie… 🙂 ) nu ar fi avut succes. Intr-adevar, situatia sociala era complicata, insa tot romanul se descurca, fie stand la cozi, fie apeland la cunostintele care lucrau in fabrici, fie folosind ambele metode. Nimeni nu era cu adevarat lipsit de cele necesare traiului, din contra, se manca bine in Romania. Tot romanul mergea duminica la iarba verde si „o punea de-o” fripturica, pajistile erau pline. Am trait ultimii opt ani ai socialismului, care se spune ca au fost si cei mai grei, dar vorbim aici de greutati relative, asa cum am spus. In sufletul meu, coltisorul dedicat acestei perioade este plin cu amintiri duioase. Sunt anii cand mergeam cu tovarasii de joaca (cuvantul tovarasi nu trebuie sa fie scos din uz numai pentru ca a fost compromis printr-o utilizare neadecvata) sa colindam imprejurimile pline de verdeata din fostul cartier Steagul Rosu al Brasovului, actualul Astra si faceam nenumarate pozne. Sunt anii cand nu aveam calculatoare, cu exceptia unui HC pe care il foloseam din cand in cand, erau anii cand ne uitam la desene animate sambata dimineata si uneori seara, in timpul saptamanii si vedeam Ciocanitoarea Woody, Lolek si Bolek, Aventuri in epoca de piatra (The Flintstones), Maria Mirabela si alte minunatii. 🙂 Erau anii cand beam un suc CICO fara teama de a ne intoxica cu E-uri sau cand ne juleam genunchii sau ne spargeam chiar capetele fara a provoca drame in jurul nostru. Dar eram fericiti, foarte fericiti. Sarbatorile de iarna se incadrau in aceasta nota de frumusete. De pe la sfarsitul lui noiembrie incepeam deja sa ne gandim la primul Mos, la Nicolae, pentru care ne curateam ghetutele cu constiinciozitate in fiecare seara de 5 decembrie. Si credeam intr-adevar ca darurile ni le-a adus Mosu si eram cuprinsi de o bucurie amestecata cu o curiozitate aproape mistica. Sarbatoarea Craciunului era frumoasa, poate intr-un anumit fel chiar mai frumoasa decat astazi, pentru ca oamenii nu aveau de ales intre atatea tentatii de sarbatori, nu alergau ca nebunii prin hyper si supermarketuri. Ne bucuram sub bradut de cadourile pe care Mosul cel mare, Craciun sau Gerila cum i se mai spunea pe-atunci, ni le aducea. 🙂 Mergeam cu saniuta la derdelus, ne ciocneam, ne zdreleam fluierele picioarelor, ne juleam nasul, ne bulgaream, ajungeam acasa uzi fleasca si inghetati in acelasi timp, insa eram extraordinar de fericiti. Mergeam in Poiana Brasov sau la Predeal cu schiurile de care ne prindeam picioarele cu cureluse din piele, si nu ne-am rupt picioarele cu o frecventa mai mare decat si le rup schiorii moderni, ce folosesc sisteme ultrasofisticate de prindere si protectie. Ninge frumos in Brasov, dar parca o particica importanta a farmecului sarbatorilor de altadata lipseste, oare de ce? … 🙄

P.S.: Genericul de la Maria Mirabela, canta Mihai Constantinescu, pe versurile lui Grigore Vieru.

Iarna in Brasov – 26 decembrie 2008
BLOG.BOCU.ro – vezi mai multe video »