Răzvan Bocu – Jurnal de campanie existenţială

Dupa cele 3 zile de minivacanta…o zi obisnuita fara sa se fi petrecut nimic deosebit. Din punct de vedere politic, vestea zilei este reprezentata de emiterea ordonantei de urgenta privind amanarea aplicarii legii de marire a salariilor profesorilor cu 50 la suta. Gest cu implicatii juridice grave, deoarece in acest fel si asa pseudoedificiul institutional romanesc este redus la proportiile unei colibe putrede, care nu este buna de nimic. Stau si ma intreb care este procentul romanilor constienti ca in valoare absoluta, marirea aceasta nu este nici pe departe atat de mare pe cat ar sugera procentul deja celebru? Cati stiu ca un invatator debutant primeste putin peste 5 milioane de lei vechi, sau un profesor de asemenea debutant in jur de 7 milioane? De asemenea, cati stiu ca un cadru didactic universitar debutant este platit cu putin peste 8 milioane de lei vechi? Un profesor cu toate gradele didactice, cu dirigentie, gradatie de merit si cel putin 30 de ani vechime abia ajunge sa aiba un salariu de 17 milioane de lei vechi lunar. Domnul Calin Popescu Tariceanu si compania au devenit extrem de atenti cu banul public cand s-a pus problema „imbogatirii” „profesorasilor” (conform exprimarii unui biet specimen colindator pe-un forum, este regretabil ca proportia romanilor care gandesc la fel este destul de mare, dar aceasta este o alta poveste…), in schimb a fost cat se poate de generos cand a fost vorba sa subscrie la diferite pomeni (pre)electorale. Nici macar nu cred ca tara ar fi avut vreo problema prin marirea salariilor profesorilor si chiar daca primejdia ar fi fost evidenta, nu ar fi trebuit batjocorit bietul sistem politic romanesc, asa cum este el: parlamentul devine cvasiinutil, iar institutia presedintelui de-a dreptul caricaturala. Sunt curios cum vor evolua evenimentele.