Răzvan Bocu – Jurnal de campanie existenţială

O parte semnificativa a natiunii romane este reprezentata de indivizi labili psiho-afectiv. De fapt, aceasta este principala problema a Romaniei, deoarece le genereaza si le intretine pe toate celelalte. In 2004 l-am votat pe Basescu. Desi stanjenitoare, „ratacirea” mea de moment, incapacitatea mea episodica de a evalua corect un context politic si de a actiona in consecinta, este scuzabila, la fel ca in cazul multor altor romani. M-am lamurit insa rapid ca am gresit dandu-mi votul unui individ mediocru, chintesenta a tot ceea ce este mai rau, mai abject, in fiinta natiunii romane. Din pacate, o parte semnificativa a compatriotilor mei l-a reconfirmat in functie in 2007 si l-a reales in 2009. Sunt absolut convins ca Basescu a fost reales prin frauda, ca de fapt celalalt ar fi fost Presedintele in conditii de normalitate si transparenta a procesului electoral. Cu toate acestea, sunt la fel de convins ca „stimabilul” a fost ales, pe bune, de cateva milioane de cetateni. Pentru ca au considerat ca acesta lupta impotriva comunistilor (imbecilitate pe care nu o comentez acum), pentru ca lupta impotriva raului (o alta imbecilitate pe care nu o comentez acum), pentru ca au primit cate-o galetusa insotita de-un pachetel cu faina, zahar si ulei, precum si din multe alte motive care apartin aceleiasi arii semantice a miopiei intelectuale. Romanii au carente serioase in ceea ce priveste educatia politica si civica. De aceea, arareori actioneaza firesc si justificat atunci cand sunt pusi sa aleaga in situatii de genul alegerilor parlamentare / prezidentiale sau atunci cand observa cum intr-un mijloc de transport in comun, un concetatean este buzunarit. Un exemplu punctual insa sugestiv m-a „lovit” zilele trecute. Este vorba despre galeria Stelei si relatia acesteia cu Ilie Dumitrescu, antrenor primit cu mult entuziasm la venirea lui pe banca tehnica a „celei mai iubite echipe”. Armonia a persistat cat timp echipa a avut rezultate bune, insa in momentul cand a obtinut doar un egal atunci cand toata lumea se astepta sa castige, stadionul a inceput imediat sa ii ceara demisia. Este stiut faptul ca pe un stadion, in timpul unei intalniri sportive, fiecare spectator sufera o oarecare depersonalizare, deoarece involuntar se integreaza in profilul sinergetic de personalitate al galeriei, acesta fiind mai mult decat suma personalitatilor umane care il compun. De aceea, profilul psiho-afectiv al unui grup social poate fi studiat in conditii de suficienta acuratete intr-un asemenea context. Iar faptul ca „fanii” l-au parasit pe antrenorul pe care cu putin timp inainte il aclamau, la prima sincopa, denota imaturitate psihica si axiologica (valorica, a principiilor) care, indraznesc sa spun, este caracteristica fiintei romanesti contemporane. Romania are in acest moment conducatorii politici pe care ii merita. Interesant este faptul ca si acum, cand indivizii au fost afectati acolo unde ii doare mai mult, si anume la buzunar, reactia sociala este anemica, mult subdimensionata in comparatie cu ceea ce ar trebui sa fie intr-o societate asezata. Marturisesc ca aceasta ma sperie pentru ca, stiut este, somnul ratiunii naste monstri. Iar somnul ratiunii colective a natiunii romane a nascut, din pacate, destui monstri in ultimii douazeci de ani. Orice somn insa, cu exceptia celui de veci, se termina printr-o trezire. Sunt convins ca natiunea romana nu isi doarme somnul de veci, prin urmare sper ca trezirea va urma intr-un viitor suficient de apropiat.