Archive for octombrie, 2012

Tetkron si procesele verbale

joi, octombrie 4th, 2012

Pentru cei mai putin avizati, Tetkron este compania care furnizeaza servicii de incalzire in sistem centralizat, la Brasov. Daca tot m-am legat la cap cu ditamai renovarea, mi-am zis ca este cazul sa imi instalez si eu centrala si sa scap de Tetkron. Trec peste teancurile de hartii si de formulare pe care trebuie sa le completezi in calitate de solicitant al debransarii, peste sedinta asociatiei proprietarilor care trebuie sa aprobe debransarea, peste banii dati de pomana numai ca sa fie dati, insa sub forma unor denumiri pompoase de felurite taxe. Si ajung la debransarea propriu zisa. Am platit, atentie, 890 lei pentru debransarea a sase calorifere si a doua racorduri de apa calda. „Cand o sa vina cineva sa ma debranseze efectiv?”…”Paaii, in vreo 45 zile(???), poate chiar mai repede”. Bun, imi vad eu de treburi, trec cu brio cele 45 zile, ieri ma trezesc sunat de-un domn. „Familia Bocu?…stiti, noi trebuia sa ajungem la dvs, nu am ajuns ca nu am putut, programul incarcat etc…”. „Dar, dvs v-ati debransat deja, e centrala pusa?”. (Evident, eu am platit inca un meserias care sa ma debranseze, doar nu era sa ma apuce toamna asteptandu-i pe ei). Zic eu da, am nevoie sa imi dati procesul verbal, fara el nu pot rezilia contractul cu Tetkron. „Pai daa, dar eu stiu cand sa vi-l dam, va sunam noi”. Stiu prea bine ce inseamna acest „va sunam noi”, si nu numai relativ la Tetkron. Deci am insistat, spunand ca am nevoie de procesul verbal cat mai repede. „Aaaa, pai sunati-ma maine”. Il sun azi, mai pe la pranz, „stiti, sunt la RAT BV, s-a stricat o conducta” si nu mai stiu ce. Bun, il mai sun o data peste ceva timp, „inca sunt la RAT”. A treia incercare l-a gasit pe specialist plecat de la RAT, insa nu in drum catre mine. Atunci mi-a venit ideea geniala si l-am intrebat unde este. M-am dus dupa el, eu client al Tetkron care a platit cu 890 lei un serviciu de debransare care deja era prestat in acel moment de altcineva. Am nimerit o centrala mare de cartier, am intrat si l-am gasit pe respectivul impreuna cu un coleg de-al lui intr-un fel de camera, cu o masa, un calorifer zdravan sudat de-o teava cu apa calda, o chiuveta cu oglinda, un radio Pacific din anii ’60 facut din lemn si montat pe perete, prin urmare o camera in toata regula. Oamenii tocmai terminasera de mancat. Pe un perete era lipita o tablita pe care scria „Fumatul interzis” cu litere mari. In camera plutea in valatuci un fum de tigara gros. „Stiti, atat de greu ne este, nu avem masina, suntem obositi etc etc…”. Mi-a scris procesul verbal in care a mentionat ca a venit acasa la mine, mi-a debransat caloriferele cu dimensiunile cutare, de la el din burta („nu vine nici dracu sa verifice”, dupa cum foarte competent a precizat). A mentionat si metodele tehnice prin intermediul carora a efectuat aceste operatiuni, in acel proces verbal. A fost atat de romanesc tot acest episod, extras din esenta scofalcita a natiunii noastre. Totusi, mi-a placut oarecum vizita in catacomba, deoarece mi-am amintit de trairile pe care le-am experimentat in primii ani ai vietii mele cand, impreuna cu bunicul si la cererea mea expresa, am coborat intr-o astfel de centrala de cartier si am vizitat-o.