Posts Tagged ‘Rosia Montana’

Rosia Montana

marți, septembrie 3rd, 2013

Daca memoria nu imi joaca feste, eram eu mic cand aceasta asa zisa companie, RMGC, a inceput sa faca lobby pentru a fi lasata sa extraga aurul de la Rosia Montana. De atunci, practic fara intrerupere, inclusiv la ore de varf, au plasat clipuri publicitare lungi (avand in vedere cat este de scump minutul de publicitate) in care incearca sa ne convinga cat de binefacator ar fi pentru noi sa ne extraga aurul. Campania aceasta ultraagresiva a imbracat si imbraca diferite forme, inclusiv cele care tintesc sufletul, afectul. Este de notorietate localnica Sanda Lungu, care poza in nevoiasa, insa cand reporterii au prins-o cazandu-se la Marriott si coborand dintr-o masina relativ scumpa, au intrebat-o cum se face ca la televizor pozeaza drept saraca. Au urmat din partea ei niste injuraturi de nereprodus, din care reiesea ideea ca ea nu e proasta la fel ca reporterii, ea se descurca. La urma urmei, nu este ea (sau alte unelte marunte de felul ei) cea mai de condamnat in toate aceasta schema numita Rosia Montana. Eu observ insa ca o companie, si anume RMGC, a cheltuit sume enorme pentru lobby-ul accesibil publicului, plus alte sume, cu siguranta considerabile, pentru lobby-ul nevazut. Incearca sa ne convinga, fara argumente clare, cat de fericiti am fi daca ei ar extrage aurul de acolo, ar lasa apoi o zona „ecologizata” si ar pleca cu marea parte a profitului. Economic vorbind si lasand la o parte pasiunile firesti pe care subiectul le trezeste, o firma obisnuita, oricat de mult si-ar fi dorit sa exploateze zacamantul, nu si-ar fi permis sa sustina o campanie extraordinara (prin resursele implicate) de lobby timp de 16 ani de zile fara sa aiba, practic, niciun fel de succes in tot acest timp. Aceasta ma face, pe cale de consecinta logica, si cunoscand felul in care functioneaza psihologia umana, sa afirm ca interesele lor acolo exced, trec peste scopul oficial declarat, acela de a extrage un zacamant de aur. Nu am de unde sa stiu despre ce ar putea sa fie vorba, insa sunt aproape convins ca ceea ce este declarat oficial nu reprezinta intregul adevar. Iar partea nevazuta, nespusa, pot sa fiu la fel de sigur, este probabil chiar mai valoroasa decat zacamantul de aur in sine. Altfel, dintr-o perspectiva strict economica, demersul de 16 ani de zile al celor de la RMGC nu ar avea niciun sens. Si din acest motiv, si din multe altele, ar trebui sa fim foarte atenti atunci cand reflectam asupra subiectului Rosia Montana, cat inca mai este timp.

In final, un filmulet in care Maia Morgenstern joaca extraordinar.

Roşia Montană, a community at war with itself

marți, iulie 26th, 2011

Nu stiu cine este Joanne Atkins, daca este doar un pseudonim sau daca desemneaza un personaj real. Insa articolul este bun, cel putin ca (un alt) semnal de alarma.

Roşia Montană is a community at war with itself. Lakes, mountains and wonderful Transylvanian architecture make it an area of outstanding beauty nestling in the Apuseni mountains, but the air is poisonous.

The poison is not cyanide or toxic chemicals used in mining, but the hatred and tensions that have developed between people who support the mining project and those that oppose it. There is no middle ground. No alternative. You either support the mine or you don’t, and you hate those on the other side. Gold and the lust for gold have corroded the once close-knit community.

Just spend a day or two talking to folk in the luscious mountain town. People no longer greet each other on the street (an unthinkable thing in Transylvania) depending on what side of the dispute they are on. Fathers and sons no longer speak to each other and people regret how the community spirit has soured. The stress is evident in people’s lives. It’s in their ulcers, their heart problems and weight gain. Those that oppose the project say that the people who sold their homes and moved to a housing estate a few hours away regret leaving the community, wishing they had never been lured by offers of brand-new homes in a distant place. Others who have left Roşia Montană wonder where they will be buried if the town’s cemeteries are torn down in the process to make the mine. These people are „Moţi” and it is important to be buried at home when you die.

It is a mostly silent war. There are tourists in the area from Romania, Hungary and other countries, but most are afraid or too cautious to give their opinion on the mine, one way or another. They politely say what a beautiful place it is and they are happy to be there, leaving you to guess what they really think.

There are graffiti and banners on the road into the town which curse Soros and Greenpeace and a shiny poster saying how mining will bring prosperity and to the community. The poster, which is perfectly legal advertising, is something you would find in China or Communist-era Romania proclaiming the benefits of industry and mining.

Opponents of Roşia Montană Gold Corporation and the mayor say the town does not want to be recognized as a UNESCO site. Asked about alternative business, there appears to be little appetite for developing timber business, a dairy or a cheese business (we are in the mountains where there are cows, after all) and Gold. Corp supporters claim tourists are people who visit the town „for a few hours”. Strange that. I would think that in most countries of the world, most mayors and residents would want tourists, some kind of business that fits with the environment and area, and the prestige and investment that would come with being a UNESCO site. Ironically, the area attracts tourists, firstly because it is an area of outstanding beauty with 2,000 years of fascinating history and secondly because of the controversy which has made people curious. That’s free advertising and if we were in a normal society, locals would take advantage of that.

Let’s say that mining companies mine. That is what they exist for. They argue they bring development, jobs and business to deprived areas, such as Roşia Montană. But what about the people who are „selling” their story. Apart from Roşia Montană employees and their PR team whose job is to promote the project, the company appears to bought off most of Romanian media, some NGOs and also significant foreigners who live in Romania. NGOs, and people who ostensibly have no connection with Roşia Montană will suddenly start telling you what a good project it is for no reason at all. When you ask a reasonable question, the first line of defense is „if you don’t support the project, you want <>. You want people to sell mushrooms” Well, actually, no. There are plenty of businesses that could be developed in Roşia Montană. In Romania there is a saying that the mountains are always rich and the plains are poor. Not so in Roşia Montană it seems. Is the government interested in finding alternatives? Are local authorities interested? They have had 10 years and nobody came up with an alternative project for Roşia Montană. The next line of defense is „If Gold Corp. don’t do it, someone else will.” That may be true, but it’s also pretty lame.

Protests against the culture minister and against Gold Corp. are not reported in most of the Romanian media. Funny that. From the outside this suggest that the media and Gold Corp. are in cahoots. They are accomplices in covering up basic access to public information. Sadly, this suggests how weak Romania’s press and democracy is. Even if you are making a fistful of gold nuggets from the Gold Corporation adverts, you could report a protest. It’s the „abc” of journalism.

A year ago, the mining company invited „opinion leaders” on a trip to New Zealand. Romanian journalists and others who were prepared to accept a company invitation to the other side of the world, but did not make the 350 kilometer trip in their own country to see what it was about. This is what the mayor said anyway. Those that came back, were enthusiastic about the project. One even said that cyanide was so safe, you could drink it with your dinner. New Zealand, yes. Roşia Montană, no. Funny that.

In English, there is a saying. All that glitters is not gold. Seems to fit what is happening in Roşia Montană.

Credits: cotidianul.ro

Din ciclul Rosia Montana

sâmbătă, iunie 5th, 2010

Am primit un email ce contine o serie de adevaruri care, luate in parte, ar fi suficiente pentru a opri definitiv chiar si discutiile de principiu despre o eventuala exploatare la Rosia Montana, daramite privite impreuna. Pseudoguvernantii nostri sunt, din pacate, orbiti de inconstienta si egoismul lor. Desi nu este foarte bine structurat, redau mai jos mesajul in integralitatea lui, din motivele deja expuse.

” …Rosia Montana este cea mai veche localitate din Romania, atestata de la anul 131 dupa Hristos.

..De-a lungul istoriei, ispita aurului a atras aici toate neamurile Europei, facand din Rosia un orasel cosmopolit.

..Din Rosia s-au ridicat, de-a lungul timpului, multi luptatori ardeleni, cum au fost Simion Balint, George Gritta, luptator in revolutia de la 1848, alaturi de Avram Iancu..

..In Rosia, stradutele inguste si pietruite, casele de patrimoniu,
construite in stil baroc de arhitecti italieni (Strada siciliana),
in urma cu aproape doua sute de ani, te transporta in alt timp..

…Ultimele 330 de tone de aur si 1680 de argint vor sa fie exploatate, pana la ultima roca de minereu, de compania Gold Corporation, careia i-a fost concesionata exploatarea.

..Doar douazeci de mii de dolari pe an plateste statului roman compania Gold Corporation, chiria pentru concesiunea a 520 de kilometri patrati, inima de aur a Apusenilor. Concesiunea s-a facut pe 20 de ani, din 1997, deci ar mai fi inca sapte ani de-acum incolo.

..Vedem zilnic cum angajatii companiei intra in galerii, sub pretextul ca iau probe si fac masuratori, pana ce vor incepe oficial exploatarea, dar nimeni nu-i controleaza daca iau sau nu iau aur de-acolo…

..Uraniul ni l-au exploatat rusii in totalitate, iar acum vom ramane si fara aur, daca romanii nu se trezesc la timp.

De la Bucuresti sau din alta parte a lumii nu-si dau seama de dimensiunile reale ale tragediei de la Rosia Montana, iar cand vin aici si afla adevarul, sunt izbiti de anormalitatea acestei situatii, de lipsa de reactie a Guvernului si a administratiei locale, fata de aceasta stare de lucruri. Toti scriu acolo ca nu-si pot inchipui ca vestigiile istorice, galeriile romane, bisericile si cimitirele istorice, bucati intregi de munte s-ar narui intr-un iaz de cianura.

Toti ne incurajeaza sa rezistam!
Toti vor sa fie de folos cu ceva, un lucru cat de marunt.
Solidaritatea aceasta de la om la om face mai mult decat orice gest politic din departare, si acesta indelung asteptat.

„Rezistati! Rezistati!” ne indeamna toata lumea, dar nu e usor, sa stiti, sa-ti traiesti viata ca in vitrina, observat, filmat si fotografiat tot timpul, pandit din fata casei, spionat obstructionat in orice faci sau ai intentia sa incepi.
E o tensiune continua care slabeste numai de vineri dupa amiaza pana luni dimineata, atunci cand „observatorii” Gold-ului se aduna de pe ulite, unde se plimba in costumele lor spilcuite si cu ochelari negri la ochi, plini de emfaza (vezi Doamne, au cumparat aproape tot si ei sunt stapanii Rosiei), si pleaca cu masinile lor scumpe in week-end. Abia atunci, noi putem sa lasam garda jos si sa traim, sa ne strigam bucuriile sau sa ne plangem necazurile, pe un ton de normalitate.

Si cum sa nu ravneasca la aurul Apusenilor, cand in el sunt, in procente mai mari decat oriunde in lume, si metalele rare atat de cautate de industria constructoare de nave spatiale: titan, vanadiu, wolfram, molibden.

Daca macar un singur om va ramane aici si nu-si va vinde proprietatea,
compania nu va putea sa treaca peste el.
Cred cu tarie ca nu ne luptam cu morile de vant si ca lupta noastra nu e in zadar.
Nu se poate sa scoti o localitate in afara existentei,
pentru ca vrea o companie straina sa le ia acest drept in numele lacomiei.
Daca litigiul cu Gold ar mai tine o suta de ani, rezistenta Rosiei s-ar stinge, treptat.
Probabil, asta urmareste compania.
Poate daca romanii si-ar lua un petic de pamant pe dealurile acestea si nu l-ar ceda in ruptul capului, atunci ei nu vor avea sorti de izbanda, in vecii vecilor.
Iata, membri ai organizatiei mondiale „Green Peace” si-au cumparat loturi fie si de cativa metri patrati in Rosia Montana, pe care nu le vor vinde companiei cu nici un pret, ba chiar au confectionat tablite pe care scrie:
„Aceasta proprietate nu este de vanzare”, pe care le-au impartit rosienilor,
ca sa descurajeze orice tentativa a companiei de a-i ispiti sa ii vanda casele.
Acum, Gold Corporation (Gabriel Resources si alte companii subsidiare dupa care se ascunde) si-a angajat cea mai mare companie de publicitate din Bucuresti, a regizorului Bogdan Naumovici,
ca sa le faca propaganda proiectului minier de la Rosia Montana.
Chiar daca mult prea tarziu, reclama a fost oprita, in cele din urma, pentru minciunile continute in ea.
O lovitura dura pentru companie.

Avem nevoie de exprimarea solidaritatii cu lupta noastra.
Sa vina aici cei care cunosc drama noastra, sa ne sprijine moral, sa aratam Gold-ului ca nu suntem asa putini, ca avem si pe altii de partea noastra.
Sa facem si noi actiuni de intimidare, asa cum fac ei, nu doar sa tacem si sa inghitim.
Noi suntem vreo 20 de familii, ultimii luptatori impotriva Gold-ului, care nu vom pleca nici in ruptul capului.
Oricati bani ne-ar da, cu orice ne-ar tenta, noi nu plecam.
Mie sa-mi dea America toata sa fie a mea, si eu nu plec din Rosia Montana .”

Eugen Cornea, capetenia rezistentei antigoldiste de la Rosia Montana

Am fost astazi la o intalnire cu profesori universitari si alti oameni pregatiti in diferite domenii care-si bat capul cum sa salveze muntii Apuseni de exploatare si de distrugere totata sincer, nu pot sa stau nepasatoare la ce se intampla si simt ca daca eu nu ma ridic, tu nu te ridici, ala nu se ridica,
nu ne ridicam cu totii, tragedia se va intampla si nepasarea de acum ne va costa enorm

Oamenii sunt constienti de amploarea situatiei de faptul ca astia care ne conduc stau sluj in fata banilor, ca au vandut tara pe nimic

In principiu, s-a recunonsut ca sunt multi Romani care vor bine, dar care nu il pot realiza, pentru ca, urmare a manipularii, au reusit astia sa ne demoralizeze si sa ne dezbine

Fiecare invitat, specialist pe felia lui a vorbit despre efectele, numai negative, ale exploatarii miniere pe care vor sa o inceapa la Rosia Montana.

Prof. univ. dr. Ion Brad – membru al Academiei Oamenilor de Stiinta, biochimist a explicat clar care sunt efectele cianurilor rezultate din exploatare
asupra organismelor vii: moarte sigura pentru mediu, plante, animale si oameni pe o raza de sute de km (inclusiv in tarile vecine) din cauza vaporilor de cianura care se ridica in aer

Prof. dr. Vasile Boroneant, istoric, a povestit despre valoarea siturilor dacice, a galeriilor romane vechi de peste 2000 de ani si despre pierderea identitatii Poporului Roman si a intregului sau certificat de nastere Dacic. S-a vorbit despre faptul ca asta este rezarva strategica de aur a Romaniei, de care se stie de mii de ani, pe care dacii au exploatat-o cu masura si pe care au lasat-o mostenire urmasilor pt gestionaterea independenta a Poporului Roman, si despre faptul ca in Muntii Apuseni, pe langa cea mai mare rezerva de aur si argint din Europa, aur de o calitate ridicata, mult superioara, ar fi si o rezerva uriasa de wolfram, metal mai scump decat aurul si mult mai pretios, greu de gasit, foarte necesar, in industria militara si spatiala si in economie in general. Sunt multe care se invart in jurul regiunii Apuseni pe care vor sa o distruga, e plina de zacaminte, si pe toate vor sa le exploateze. Statul roman primeste nimic, adica 1 miliard de dolari in 20 de ani de exploatare ,adica 15 % iar exploatatorii iau restul de 85 % si lasa in urma distrugeri istorice, ecologice, umane, NATIONALE , economice inestimabile

Pentru pamantul asta au murit Dacii, au murit marii Domnitori Romani,
milioane de Romani de-a lungul secolelor ca sa il apere de asupritori si ca sa il dam noi degeaba astazi, pasivitatea o sa ne coste scump. Eu cred ca nu putem sta indiferenti fata de mostenirea pe care o avem, care e a noastra., nu a canadienilor sau a altora. E ca si cum vine unu sa iti ia casa cu tot ce ti-au lasat parintii, pamantul, hainele, amintirile, si tu te uiti la el cum o face si il lasi in pace.

Ce e de facut? Cum putem incepe sa ajutam?

Cred ca trebuie, in primul rand, ca toata lumea sa afle despre asta, sa afle adevarul. Oamenii nu stiu ce se intampla. apoi impreuna oamenii trebuie sa spuna NU !!

Pentru asta rebuie sa ne gandim repede, pentru ca nu e timp, la ce anume putem sa facem, cum putem sa contibuim cu resursele pe care le avem, si aici ma gandesc sa punem in aplicare totul pentru scopul asta care ne priveste direct sa punem in miscare pe toata lumea pe care o cunoastem, care, la randul ei va angrena mai departe alte roti. Iti spun sincer, cred cu adevarat in reusita acestei actiuni. Astept mai intai o parere de la tine despre toata treaba asta si un sfat.

Ganduri bune !

Din nou despre Rosia Montana

duminică, decembrie 20th, 2009

Din nou, pentru ca, se pare, Videnii, Bercenii, Basestii si, in general, acest binecunoscut grup politic care, nu se stie cum (retoric vorbind) s-a catarat din nou la putere, isi doreste intens sa recupereze sutele de milioane de euro cheltuite in campanie, calcand totul in picioare, inclusiv patrimoniul natural si istoric al Romaniei. Am preluat un articol destul de bun, pe aceasta tema, pe care va invit sa il cititi mai jos.
***
Taceri de aur. NO COMMENT despre Rosia Montana si secretul concentratiei de metal din zacamant
de Dani Rockhoff
Duminică, 20 decembrie 2009, 11:35

Aur murdar
Foto: Dani Rockhoff

Nici nu s-a uscat bine cerneala stampilei de pe buletinele de vot pentru prezidentiale, ca ministrul economiei, Adriean Videanu (PDL) are febra. Si nu-i simptom de gripa porcina. E febra aurului, care in opinia lui prea dormiteaza linistit la Rosia Montana. „Vreau pornirea acestui proiect cat mai curand posibil”, a spus Videanu. Daca el vrea, noi insa nu! Nu vrem aur otravit cu cianuri. Nu vrem stergerea istoriei nationale si a patru munti din Carpatii Apuseni. Nu vrem firimituri de la masa canadienilor. Vrem alte solutii pentru Rosia si ele exista, in afara orizontului lui Adriean.

  • Istoricul afacerii

1997 – Calin Popescu Tariceanu, pe atunci ministrul Industriiilor, comunica Agentiei pentru Resurse Minerale acordul pentru asocierea dintre Gabriel Resources si Regia Autonoma a Cuprului Deva, devenita ulterior Minvest Deva. Asocierea va purta numele de SC Rosia Montana Gold Corporation SA (RMGC).

1999 – Gabriel Resources trimite 80 de tone de roca la un laborator din Australia, pentru a i se analiza concentratia de aur. In urma valorilor constatate de acest laborator, valoarea de piata a companiei a fost evaluata la 75 de milioane de dolari si Vasile  (alias Frank) Timis ar fi obtinut 3 milioane de dolari de la banca Rotschild a SUA. Dupa informatiile aparute in presa romana (Academia Catavencu),  Frank Timis este asociat cu afaceristul roman Ovidiu Tender, care ar fi avut acces la diverse banci de date ale institutelor romane de mineralogie.

2000 octombrie – Licenta de exploatare este transferata de la Minvest Deva catre RMGC. Cele doua hotarari de guvern pentru aprobarea, respectiv transferul licentei, sunt semnate de Radu Berceanu, pe atunci ministru al Economiei si Industriilor.

Parametrii licentei care contin informatii despre localizarea zacamantului si concentratia sa de metal sunt si astazi secreti, conform Legii privind regimul licentelor din domeniul exploatarii resurselor minerale. Conform actualei legi, aceste informatii sunt clasificate. Prin urmare ele sunt, cu voia legiuitorului roman, inaccesibile cetatenilor Romaniei, insa nu si unei firme private straine.

2001 – RMGC SA intocmeste primul studiu de fezabilitate pentru mina de la Rosia Montana si propune exploatare de suprafata in patru cariere deschise: Cetate, Cirnic, Jig-Vaidoaia si Orlea, cu o capacitate de 20.000.000 de tone de minerale procesate anual.

Metoda de procesare  a minereului de aur propusa de RMGC este prin folosirea cianurilor -peste 200,000 de tone, pe timpul exploatarii. Desi exista si alte metode, mai putin daunatoare mediului inconjurator, acestea sunt mult mai costisitoare si compania ar pierde din profit.

Suprafata acoperita de proiect este  de 1.600 de hectare de teren, dintre care carierele de extractie ocupa peste 700 de hectare. Pe alte 700 de ha ar urma sa fie amenajate iazuri de decantare, in care ar fi depozitate sterilele incarcate cu cianuri si metale grele rezultate din putina de procesare.

Realizarea exploatarii presupune stramutarea a 1000 de familii, 10 biserici si 12 cimitire, a centrului istoric, ca si descarcarea de sarcina arheologica -zona continand numeroase galerii romane si dacice, un mausoleu din  secolul al II-lea e.n. si alte vestigii nepretuite ale formarii si existentei poporului roman pe aceste meleaguri.

2006 – Statul roman a inchis exploatarea de la Rosia Montana pentru ca, odata cu intrarea in Uniunea Europeana, nu mai avea dreptul sa subventioneze mineritul. Perimetrul fostelor exploatari miniere nu este nici astazi ecologizat, autoritatile locale si guvernul isi paseaza continuu problema.

2007 septembrie – Ministerul Mediului a suspendat, pe termen nelimitat, procesul de autorizare a proiectului minier Rosia Montana, pe motiv ca certificatul de urbanism nu indeplineste toate conditiile legale.

2008 martie – Curtea de Apel Cluj a mentinut decizia Tribunalului de a anula certificatul de urbanism 78/2006 emis de Consiliul Judetean Alba pentru Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), sentinta fiind irevocabila.

2009 februarie – Borseanul Vasile Timis a fost „uns” secretar de stat la Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului.

2009 aprilie – RMGC initiaza o campanie publicitara mamut, sperand in reluarea proiectului sub noua guvernare si dobandirea de simpatii in randul opiniei publice romanesti. Momeala „celor 4 miliarde de dolari” investiti in Romania intra sub acuzatia de publicitate mincinoasa.

26 mai 2009 – Gabriel Resources anunta intentia dobandirii de lichiditati (100 de milioane de dolari canadieni) printr-o combinatie intre oferta publica de actiuni si un plasament privat, ultimul catre doi importanti actionari ai firmei, Electrum Strategic Resources and Paulson & Co. Compania a declarat ca banii vor acoperi cheltuieli legate de dezvoltarea proiectului Rosia Montana din Romania.

23 iunie 2009 – CNA decide sa opreasca de la difuzare campania RMGC, apreciind ca spoturile TV in care se afirma ca „Noul proiect Rosia Montana aduce Romaniei 4 miliarde de dolari” contravin reglementarii potrivit careia publicitatea trebuie sa informeze corect.

Vara 2009 – CNA ia decizia de reintrare in legalitate a reclamelor lui Gabriel, respectiv ca spoturile publicitare sa isi continue difuzarea, cu conditia introducerii unei explicatii privind beneficiile reale care revin Romaniei, de pe urma proiectului de la Rosia Montana.

30 octombrie 2009 –  ONG-ul Alburnus Maior trimite o noua sesizare CNA si Ministerului Economiei, in care solicita interzicerea completa a reclamelor publicitare si sanctionarea companiei Gabriel Resources, enumerand o serie de motive legale care stau la baza acestei cereri.

  • Basescu vs. Geoana

In duelul electoral din cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale, transmis de TVR international in 3 decembrie 2009, presedintele Traian Basescu spunea:

„Daca discutam despre Rosia Montana, trebuie sa va spun ca nu am o parere consolidata, in momentul de fata. In principiu mi-as dori ca  Romania sa extraga cele 600, 800 de tone de aur, 2000 de tone de argint care sunt evaluate a fi in zacamant. Dar, trebuie sa avem o mare grija atunci cand se ia decizia”.

Personal, voi fi sustinatorul solutiei recomandate de specialisti. Nu voi influenta politic nici o decizie. Dar repet: in principiu, cred ca ar trebui sa valorificam resursa pe care o avem, daca aceasta nu creeaza daune siturilor arheologice si mediului ambiant, care sa nu mai poata fi recuperate”.

Basescu a mai adaugat ca se impune ca efectele asupra mediului inconjurator „sa nu fie dramatice si ireversibile”. „Din acest motiv sunt prudent, in acest moment, in a spune da, trebuie sa incepem exploatarea la Rosia Montana. Trebuie sa se termine toate analizele pe care le fac specialisti romani, francezi si de alte nationalitati, pentru a constata impactul unei eventuale exploatari la Rosia Montana”.

Contracandidatul sau Mircea Geoana (PSD) raspundea aceleiasi intrebari, adresate in cadrul confruntarii electorale televizate, din 3 decembrie: „Pana nu voi fi convins ca acest proiect nu dauneaza mediului inconjurator si lucrurilor care reprezinta valorile dezvoltarii durabile, voi fi impotriva acestui proiect”.

  • Ecologistii: „In Grecia, turistii viziteaza un pietroi”

Ovidiu Iane, candidat la presedentie din partea Partidului Ecologist din Romania, la TVR1 „Tu decizi pentru Romania” din 09.11.09: „Avem, langa Rosia Montana, cea mai veche asezare romaneasca atestata documentar, Abrudul. Vreti sa va dau un exemplu foarte elocvent? Va duceti in Grecia, va plimba ala prin camp vreo 30 de km, va duce si va arata un pietroi, face un cerc in jurul lui si spune: Aici a fost temelia! Si toti se duc si dau bani sa vada pietroiul. E o bucata de istorie”.

„La noi, galeriile de exploatare miniera reprezinta practic inceputurile mineritului si formele de minerit care erau atunci. Multe s-au surpat, multe le-au distrus comunistii, multe s-au distrus prin alte exploatari miniere din zona. Asta nu inseamna ca trebuie sa lasam lucrurile asa. Putem sa exploatam acel potential turistic, sa aratam ca oamenii de acolo o sa traiasca foarte bine”.

  • De poveste se ocupa colegul meu Vasile Timis

Iata ce ne spunea Octavian Stireanu, deputat PSD (2004-2008) si secretar de stat in Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National (MCCPN) in august 2009, la conferinta mass-mediei din diaspora, de la Mangalia: „Intr-o abordare birocratica, as putea sa spun ca de povestea asta se ocupa colegul meu, Vasile Timis, care  are biroul de vizavi. Dar nu fac lucrul asta, ca e o lasitate care nu ma caracterizeaza”.

„Ministerul Culturii, in conditiile actuale, nu are cum sa aiba o alta pozitie decat cea echivoca, pe care ati sesizat-o foarte corect. Tema Rosia Montana este o tema care depaseste cu mult granitele institutionale ale acestui minister. Ministerul, e adevarat, reprezinta instrumentul legal care poate sa opereze descarcarea arheologica, deschizand astfel calea investitiilor care sunt acolo. Dar este doar un instrument, imputernicit de lege ca atare”.

„Subiectul insa depaseste perimetrul institutional si al unui secretar de stat si, indraznesc sa spun, chiar al ministrului ca atare. Nu intamplator seful statului a fost acolo, a vazut si a dat un diagnostic, cred corect: adica, trebuie gasita o dreapta cumpanire intre nevoia de conservare a sitului si nevoia dezvoltarii unor investitii importante, cu efecte pozitive in plan social si material. Aceasta dreapta cumpanire este inca in cautare”.

  • Tensiuni si interese similare, in „imobiliare”

„Responsabilitatea deciziei nu apartine numai ministerului nostru. Noi putem sa dam descarcarea arheologica pentru a demola o casa, insa tema Rosia Montana e mult prea mare: prin consecinte, prin  anvergura, prin factorii implicati” mai preciza secretarul de stat de la MCCPN.

„In general insa, ministerul se confrunta cu o problema similara: cea a ofensivei de nestavilit, chiar in plina criza financiara, a dezvoltatorilor imobiliari, nevoia de urbanizare a localitatilor -chiar prin metode mai putin „urbane”- si nevoia pe care o reprezinta Ministerul Culturii si Patrimoniului, de a prezerva anumite cladiri, anumite spatii, anumite asezari si zone arheologice”.

„Descarcarea aceastei tensiuni nu se va face decat in piata, in bani. Cine vrea sa  demoleze sau sa consolideze o cladire anume, trebuie sa plateasca o taxa prohibitiva, si nu la nivelul catorva sute de mii de lei vechi, cum se intampla acum. Dar asta este o opinie personala, care trebuie analizata”.

Deci este o tensiune similara in spatiul civic, nu numai cel arheologic, de la Rosia Montana: intre ofensiva celor care vor sa construiasca si rezistenta ministerului care are obligatia, prin lege, de a prezerva acest patrimoniu natural” spunea in luna august pentru Hotnews.ro, Octavian Stireanu de la Ministerul Culturii, Cultelor si Patriomoniului.

  • Taceri  si trompete

Tot intr-un interviu solicitat de Dani Rockhoff  (Hotnews.ro) in luna august, fostul ministru al mediului si dezvoltarii durabile, Nicolae Nemirschi (PSD), spunea despre proiectul minier de la Rosia Montana: „NU COMENTEZ”.

Acum, nici nu mai are importanta ce crede ex-ministrul pesedist, intrat in atentia DNA. Asul e provizoriu in mana pedelistei Elena Udrea, care pastoreste cu gratie doua ministere: Mediu si Turism. Astfel, solutii verzi, turistice si artizanale pentru Rosia Montana ar fi, daca ar fi si bunavointa. Sau vointa politica in acest sens.

Vointa politica insa, prin trompeta ministrului Videanu, s-a indreptat de ieri in alta directie: aceea de includere a proiectului de exploatare de la Rosia Montana intr-o strategie guvernamentala. Cu maxima inflacarare, un ministru roman cu salariu de la bugetul de stat, face lobby unui proiect al unei firme private, prin care statului roman ii revin indoielnice beneficii.

Un proiect oprit de Justitia romana si vehement combatut de opinia publica din tara si din strainatate. Un proiect in care miza, care e concentratia de metal din zacamantul vizat pentru exploatare, o stiu doar unii, pe baza unei vechi analize de laborator. Un proiect care urca pretul la bursa al unei companii cu sediul in apartamentul 1501 din Toronto. Un proiect care-i doare, pe foarte multi romani.

Roşia Montană

sâmbătă, iulie 11th, 2009

Orice stat a carui politica este fundamentata pe un minim de normalitate isi conserva si isi respecta vestigiile istorice si culturale, impreuna cu frumusetile naturale. Rosia Montana este o bijuterie a Romaniei pe mai multe dimensiuni, iar situatia inca ipotetica ca acele plaiuri frumoase si vestigiile antice ale istoriei noastre vor fi inlocuite de un peisaj in cel mai bun caz selenar, ma cutremura. Aceste considerente ar trebui sa fie suficiente pentru ca orice incercare de a face lobby pentru acest proiect sa fie oprita, repet, in orice stat responsabil si caruia chiar ii pasa de tara care il genereaza. Redau mai jos un articol preluat din Evenimentul Zilei, pentru ca cei mai putin informati sa constientizeze proportiile potentialului dezastru.

ÎNTRE PARADIS ŞI IAD. Ruinele jalnice din Roşia Montană arată adevărata faţă a promisiunilor în materie de conservare şi reconstrucţie făcute de compania canadiană Gabriel Resources.

În urmă cu câteva săptămâni am avut fericit-întristătoarea ocazie de a sta două zile la Roşia Montană. O localitate devenită – din fost simbol al aurului imperial şi al mândriei moţilor – un copleşitor exemplu al nimicniciei româneşti.

În ciuda stufărişului drăcesc al aparenţelor sociale, economice, financiare

şi administrative de la faţa locului, nu este absolut nimic complicat aici. Singura dilemă e dacă ne aflăm în faţa unei crime sau a unei tentative de sinucidere.

Ca şi dumneavoastră, tot ce ştiam până acum despre situaţia acelui paradis la un pas de infern ţinea de aceeaşi familiaritate cu dezastrul ce caracterizează România post-’89 : cum că „Roşia Montană Gold Corporation”, o Societate canadiană fără pedigree pe piaţa respectivă, a obţinut la un preţ derizoriu nu doar documentaţia cu starea zăcământului, dar şi concesionarea pe 17-20 de ani a întregului perimetru minier exploatat intens deopotrivă în vremea îm păratului Traian ca şi a împărătesei Maria Theresa.

La început, cumpărătorii se lăudau că vor face 25.000 de locuri de muncă. După un timp, cifra s-a redus la 6.000, apoi la 341, acum bate la 550. Mai ştiam de grotescul tragic al „câştigului” românesc, oscilând între 12 şi 20 la sută din aurul extras. Un procent şi acesta iluzoriu, de vreme ce contractul s-a făcut prin procedeul „carried interest”, unde statul român participă la capitalul unei investiţii private, fără nicio contribuţie financiară, drept pentru care partea română va ridica un eventual beneficiu numai după ce se vor fi îndestulat toţi creditorii, investitorul canadian etc. Asta dacă nu cumva şantierul se va închide după câţiva ani, dacă nu cumva un faliment neaşteptat îi va face dispăruţi peste noapte pe investitorii care ar trebui căutaţi prin insulele Caiman, Kurile ş.a.m.d.

În sfârşit, auzisem de preţul înspăimântător şi alienant al întregii isprăvi întinse pe două mii de hectare: strămutarea a vreo două mii de persoane, distrugerea a nouă biserici (ordodoxe, greco-catolice, romano-catolice şi reformate), cimitire, şcoli, grădiniţe, plus decopertarea a patru munţi şi construirea unui iaz de decantare prin care valea superbă de azi, peste 600 de hectare de pădure, se va încărca de 14 milioane de tone de cianuri. Cianuri ţinute, cică, departe de un dig înalt de 180 metri… la un kilometru de Abrud-ul cu chip deja de Cernobâl în coşmarele localnicilor!

Din ediţia a doua, 2009, a cărţii „Aurul şi argintul Roşiei Montane”, de Aurel Sântimbrean, Aura şi Horea Bedelean, am extras cu scrâşnet de furie neputincioasă verdictul academicianului Dan Berindei din decembrie 2002: „Nu văd utilitatea pentru umanitate să lichidăm în câţiva ani opera unor popoare succesive care au lucrat acolo. Mi se pare absurd să punem interesele economice mai presus de conservarea patrimoniului naţional. Economia are diverse căi de înflorire, distrugerea patrimoniului este definitivă. În plus, vom pierde tot aurul ţării, aşa cum am pierdut fără voia noastră uraniul pe care l-au luat sovieticii”.

Mă resemnasem şi eu, ca mai toţi prietenii mei, convinşi fiind că, într-o ţară sinucigaşă – care alege sistematic fărădelegea, trădarea de sine, dezbinarea, inconsistenţa şi inconştienţa, în locul legalităţii, al conştiinţei responsabile şi coagulării ethosului naţional – era de la sine înţeles că distrugerea şi înstrăinarea ce vor altera şi nimici Roşia Montană ţin de un destin implacabil.

Ei bine, odată ajuns acolo, indignarea a luat dintr-o dată locul acceptării fataliste. Totul s-a întâmplat violent, în câteva minute, când mi-a fost dat să pătrund în mina auriferă Alburnus Maior, construită de romani pe urmele agatârşilor, în februarie 131 d.H., cum stă scris la intrare. Coborând cele vreo 150 de trepte ce te duc îndărăt cu două mii de ani, la şaptezeci de metri sub pământ, am dat de o structură minerală şi arhitecturală absolut intactă, perfect valabilă, unică în Europa, pe cât de ameninţătoare, pe atâta de fermecător-excitantă.

Tot strecurându-ne aiuriţi de-a lungul celor câţiva kilometri subterani, am înţeles brusc grozăvia: această mină – şi altele de genul ei – or să dispară pur şi simplu odată ce se va pune în fapt proiectul Gold Corporation-Gabriel Resources.

În orice ţară normală, astfel de comori sunt preţuite uriaş. La noi – după un entuziast examen întreprins de arheologii francezi – s-a spus cu o criminală suavitate că se va face mulajul galeriilor, iar acesta va fi expus în mărime naturală la Toulouse, întru încântarea ochilor europeni!

Exact cum auzisem acum câteva decenii că americanii erau dispuşi să ne cumpere Voroneţul, să salte bine-mersi biserica, plătindu-ne cu o parte din „clauza naţiunii favorizate”, ceea ce, totuşi, Ceauşescu nu a îndrăznit să facă.

Fie şi numai eventualitatea dispariţiei unui astfel de sit istoric ar fi cu asupră de măsură de ajuns, într-un stat civilizat, pentru a stopa orice alt demers în perimetrul cu pricina.

Însă odată ajunşi la lumina zilei, aberaţia, simultan cu indignarea, aveau să curgă avalanşă. Am dat peste o comunitate umană complet scindată, cu oameni care se duşmănesc de moarte de peste zece ani. Un soi de Montague şi Capulet pe Valea Cornei şi-n faţa masivului Cârnic.

Cu familii ai căror membri s-au despărţit iremediabil, frate cu frate, copil

cu părinte, conform intereselor băneşti (cei care au acceptat strămutarea versus cei care o refuză şi azi cu eroică demnitate).

Multe au rămas zidurile pe care scrie cu zdravănă voinţă „această casă nu e de vânzare”, dar multe sunt şi cele depopulate, pustii şi dărăpănate, cumpărate de investitori, majoritatea clădiri de patrimoniu, aflate acum în plin curs de delabrare. Numai ruine jalnice au rămas din promisiunile paradisiace făcute de firma canadiană în materie de conservare şi reconstrucţie.

Am urcat apoi pe Piatra Corbului, un „afloriment de andezit bazaltic de culoare neagră”, din care am înţeles că se va păstra trunchiul, de parcă specificul exploziv al mineritului, odată începută exploatarea, nu ar distruge întregul ansamblu, acolo, ca şi în masivul Orlea, la Cetate, Cârnic, Jig ş.a.m.d. Oare de ce numai noi, din toată Europa, vom fi ajuns să acceptăm aşa o grozăvie?

Am vorbit şi cu cei care susţin că mineritul este unica şansă a moţilor. Lasă că aurul locului e menit cu voioşie expatrierii, sau că puzderia locurilor de muncă se va rezuma la câteva santinele mercenare, dar însăşi natura teribil de atrăgătoare, liniştitoare, sănătoasă a locului cheamă turismul montan şi cultural din toţi rărunchii, aşa cum o arată cartea de oaspeţi a punctului de documentare construit de Fundaţia Soros, cu foile pline de nemţi, francezi, belgieni, americani etc. Nu există străin care să nu amuţească încruntat când îi spui că peste sutele de hectare de păduri se vor întinde cianurile sau pustiul.

Zona are un potenţial turistic extraordinar, numai că, mai nou, tocmai pentru a zăgăzui elanurile în domeniu – care ar spulbera teoria mineritului ca unic factor de supravieţuire – forurile locale au interzis orice construcţie pe perioada litigiului.

Mai multe nu am nici locul, nici căderea sau priceperea să spun.

Destul mi-e că Academia Română s-a înscris ferm şi documentat împotriva proiectului şi că lumea ONG-urilor noastre, în frunte cu Fundaţia pentru o Societate Deschisă, sprijină conservarea zonei.

Între sinucidere inconştientă, crimă cu premeditare şi supravieţuire cu orice preţ, cred că a venit vremea să optăm pentru o vieţuire normală în armonia tradiţiei şi bogăţia geografiei.

Oamenii şi aurul se duc precum apa. Transformarea Roşiei Montane într-o enormă pubelă de deşeuri toxice, sau într-un pretext de inginerii financiare ucigătoare, ar fi pur şi simplu otravă pentru posteritate.