Din nou despre Rosia Montana

decembrie 20th, 2009

Din nou, pentru ca, se pare, Videnii, Bercenii, Basestii si, in general, acest binecunoscut grup politic care, nu se stie cum (retoric vorbind) s-a catarat din nou la putere, isi doreste intens sa recupereze sutele de milioane de euro cheltuite in campanie, calcand totul in picioare, inclusiv patrimoniul natural si istoric al Romaniei. Am preluat un articol destul de bun, pe aceasta tema, pe care va invit sa il cititi mai jos.
***
Taceri de aur. NO COMMENT despre Rosia Montana si secretul concentratiei de metal din zacamant
de Dani Rockhoff
Duminică, 20 decembrie 2009, 11:35

Aur murdar
Foto: Dani Rockhoff

Nici nu s-a uscat bine cerneala stampilei de pe buletinele de vot pentru prezidentiale, ca ministrul economiei, Adriean Videanu (PDL) are febra. Si nu-i simptom de gripa porcina. E febra aurului, care in opinia lui prea dormiteaza linistit la Rosia Montana. „Vreau pornirea acestui proiect cat mai curand posibil”, a spus Videanu. Daca el vrea, noi insa nu! Nu vrem aur otravit cu cianuri. Nu vrem stergerea istoriei nationale si a patru munti din Carpatii Apuseni. Nu vrem firimituri de la masa canadienilor. Vrem alte solutii pentru Rosia si ele exista, in afara orizontului lui Adriean.

  • Istoricul afacerii

1997 – Calin Popescu Tariceanu, pe atunci ministrul Industriiilor, comunica Agentiei pentru Resurse Minerale acordul pentru asocierea dintre Gabriel Resources si Regia Autonoma a Cuprului Deva, devenita ulterior Minvest Deva. Asocierea va purta numele de SC Rosia Montana Gold Corporation SA (RMGC).

1999 – Gabriel Resources trimite 80 de tone de roca la un laborator din Australia, pentru a i se analiza concentratia de aur. In urma valorilor constatate de acest laborator, valoarea de piata a companiei a fost evaluata la 75 de milioane de dolari si Vasile  (alias Frank) Timis ar fi obtinut 3 milioane de dolari de la banca Rotschild a SUA. Dupa informatiile aparute in presa romana (Academia Catavencu),  Frank Timis este asociat cu afaceristul roman Ovidiu Tender, care ar fi avut acces la diverse banci de date ale institutelor romane de mineralogie.

2000 octombrie – Licenta de exploatare este transferata de la Minvest Deva catre RMGC. Cele doua hotarari de guvern pentru aprobarea, respectiv transferul licentei, sunt semnate de Radu Berceanu, pe atunci ministru al Economiei si Industriilor.

Parametrii licentei care contin informatii despre localizarea zacamantului si concentratia sa de metal sunt si astazi secreti, conform Legii privind regimul licentelor din domeniul exploatarii resurselor minerale. Conform actualei legi, aceste informatii sunt clasificate. Prin urmare ele sunt, cu voia legiuitorului roman, inaccesibile cetatenilor Romaniei, insa nu si unei firme private straine.

2001 – RMGC SA intocmeste primul studiu de fezabilitate pentru mina de la Rosia Montana si propune exploatare de suprafata in patru cariere deschise: Cetate, Cirnic, Jig-Vaidoaia si Orlea, cu o capacitate de 20.000.000 de tone de minerale procesate anual.

Metoda de procesare  a minereului de aur propusa de RMGC este prin folosirea cianurilor -peste 200,000 de tone, pe timpul exploatarii. Desi exista si alte metode, mai putin daunatoare mediului inconjurator, acestea sunt mult mai costisitoare si compania ar pierde din profit.

Suprafata acoperita de proiect este  de 1.600 de hectare de teren, dintre care carierele de extractie ocupa peste 700 de hectare. Pe alte 700 de ha ar urma sa fie amenajate iazuri de decantare, in care ar fi depozitate sterilele incarcate cu cianuri si metale grele rezultate din putina de procesare.

Realizarea exploatarii presupune stramutarea a 1000 de familii, 10 biserici si 12 cimitire, a centrului istoric, ca si descarcarea de sarcina arheologica -zona continand numeroase galerii romane si dacice, un mausoleu din  secolul al II-lea e.n. si alte vestigii nepretuite ale formarii si existentei poporului roman pe aceste meleaguri.

2006 – Statul roman a inchis exploatarea de la Rosia Montana pentru ca, odata cu intrarea in Uniunea Europeana, nu mai avea dreptul sa subventioneze mineritul. Perimetrul fostelor exploatari miniere nu este nici astazi ecologizat, autoritatile locale si guvernul isi paseaza continuu problema.

2007 septembrie – Ministerul Mediului a suspendat, pe termen nelimitat, procesul de autorizare a proiectului minier Rosia Montana, pe motiv ca certificatul de urbanism nu indeplineste toate conditiile legale.

2008 martie – Curtea de Apel Cluj a mentinut decizia Tribunalului de a anula certificatul de urbanism 78/2006 emis de Consiliul Judetean Alba pentru Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), sentinta fiind irevocabila.

2009 februarie – Borseanul Vasile Timis a fost „uns” secretar de stat la Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului.

2009 aprilie – RMGC initiaza o campanie publicitara mamut, sperand in reluarea proiectului sub noua guvernare si dobandirea de simpatii in randul opiniei publice romanesti. Momeala „celor 4 miliarde de dolari” investiti in Romania intra sub acuzatia de publicitate mincinoasa.

26 mai 2009 – Gabriel Resources anunta intentia dobandirii de lichiditati (100 de milioane de dolari canadieni) printr-o combinatie intre oferta publica de actiuni si un plasament privat, ultimul catre doi importanti actionari ai firmei, Electrum Strategic Resources and Paulson & Co. Compania a declarat ca banii vor acoperi cheltuieli legate de dezvoltarea proiectului Rosia Montana din Romania.

23 iunie 2009 – CNA decide sa opreasca de la difuzare campania RMGC, apreciind ca spoturile TV in care se afirma ca „Noul proiect Rosia Montana aduce Romaniei 4 miliarde de dolari” contravin reglementarii potrivit careia publicitatea trebuie sa informeze corect.

Vara 2009 – CNA ia decizia de reintrare in legalitate a reclamelor lui Gabriel, respectiv ca spoturile publicitare sa isi continue difuzarea, cu conditia introducerii unei explicatii privind beneficiile reale care revin Romaniei, de pe urma proiectului de la Rosia Montana.

30 octombrie 2009 –  ONG-ul Alburnus Maior trimite o noua sesizare CNA si Ministerului Economiei, in care solicita interzicerea completa a reclamelor publicitare si sanctionarea companiei Gabriel Resources, enumerand o serie de motive legale care stau la baza acestei cereri.

  • Basescu vs. Geoana

In duelul electoral din cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale, transmis de TVR international in 3 decembrie 2009, presedintele Traian Basescu spunea:

„Daca discutam despre Rosia Montana, trebuie sa va spun ca nu am o parere consolidata, in momentul de fata. In principiu mi-as dori ca  Romania sa extraga cele 600, 800 de tone de aur, 2000 de tone de argint care sunt evaluate a fi in zacamant. Dar, trebuie sa avem o mare grija atunci cand se ia decizia”.

Personal, voi fi sustinatorul solutiei recomandate de specialisti. Nu voi influenta politic nici o decizie. Dar repet: in principiu, cred ca ar trebui sa valorificam resursa pe care o avem, daca aceasta nu creeaza daune siturilor arheologice si mediului ambiant, care sa nu mai poata fi recuperate”.

Basescu a mai adaugat ca se impune ca efectele asupra mediului inconjurator „sa nu fie dramatice si ireversibile”. „Din acest motiv sunt prudent, in acest moment, in a spune da, trebuie sa incepem exploatarea la Rosia Montana. Trebuie sa se termine toate analizele pe care le fac specialisti romani, francezi si de alte nationalitati, pentru a constata impactul unei eventuale exploatari la Rosia Montana”.

Contracandidatul sau Mircea Geoana (PSD) raspundea aceleiasi intrebari, adresate in cadrul confruntarii electorale televizate, din 3 decembrie: „Pana nu voi fi convins ca acest proiect nu dauneaza mediului inconjurator si lucrurilor care reprezinta valorile dezvoltarii durabile, voi fi impotriva acestui proiect”.

  • Ecologistii: „In Grecia, turistii viziteaza un pietroi”

Ovidiu Iane, candidat la presedentie din partea Partidului Ecologist din Romania, la TVR1 „Tu decizi pentru Romania” din 09.11.09: „Avem, langa Rosia Montana, cea mai veche asezare romaneasca atestata documentar, Abrudul. Vreti sa va dau un exemplu foarte elocvent? Va duceti in Grecia, va plimba ala prin camp vreo 30 de km, va duce si va arata un pietroi, face un cerc in jurul lui si spune: Aici a fost temelia! Si toti se duc si dau bani sa vada pietroiul. E o bucata de istorie”.

„La noi, galeriile de exploatare miniera reprezinta practic inceputurile mineritului si formele de minerit care erau atunci. Multe s-au surpat, multe le-au distrus comunistii, multe s-au distrus prin alte exploatari miniere din zona. Asta nu inseamna ca trebuie sa lasam lucrurile asa. Putem sa exploatam acel potential turistic, sa aratam ca oamenii de acolo o sa traiasca foarte bine”.

  • De poveste se ocupa colegul meu Vasile Timis

Iata ce ne spunea Octavian Stireanu, deputat PSD (2004-2008) si secretar de stat in Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National (MCCPN) in august 2009, la conferinta mass-mediei din diaspora, de la Mangalia: „Intr-o abordare birocratica, as putea sa spun ca de povestea asta se ocupa colegul meu, Vasile Timis, care  are biroul de vizavi. Dar nu fac lucrul asta, ca e o lasitate care nu ma caracterizeaza”.

„Ministerul Culturii, in conditiile actuale, nu are cum sa aiba o alta pozitie decat cea echivoca, pe care ati sesizat-o foarte corect. Tema Rosia Montana este o tema care depaseste cu mult granitele institutionale ale acestui minister. Ministerul, e adevarat, reprezinta instrumentul legal care poate sa opereze descarcarea arheologica, deschizand astfel calea investitiilor care sunt acolo. Dar este doar un instrument, imputernicit de lege ca atare”.

„Subiectul insa depaseste perimetrul institutional si al unui secretar de stat si, indraznesc sa spun, chiar al ministrului ca atare. Nu intamplator seful statului a fost acolo, a vazut si a dat un diagnostic, cred corect: adica, trebuie gasita o dreapta cumpanire intre nevoia de conservare a sitului si nevoia dezvoltarii unor investitii importante, cu efecte pozitive in plan social si material. Aceasta dreapta cumpanire este inca in cautare”.

  • Tensiuni si interese similare, in „imobiliare”

„Responsabilitatea deciziei nu apartine numai ministerului nostru. Noi putem sa dam descarcarea arheologica pentru a demola o casa, insa tema Rosia Montana e mult prea mare: prin consecinte, prin  anvergura, prin factorii implicati” mai preciza secretarul de stat de la MCCPN.

„In general insa, ministerul se confrunta cu o problema similara: cea a ofensivei de nestavilit, chiar in plina criza financiara, a dezvoltatorilor imobiliari, nevoia de urbanizare a localitatilor -chiar prin metode mai putin „urbane”- si nevoia pe care o reprezinta Ministerul Culturii si Patrimoniului, de a prezerva anumite cladiri, anumite spatii, anumite asezari si zone arheologice”.

„Descarcarea aceastei tensiuni nu se va face decat in piata, in bani. Cine vrea sa  demoleze sau sa consolideze o cladire anume, trebuie sa plateasca o taxa prohibitiva, si nu la nivelul catorva sute de mii de lei vechi, cum se intampla acum. Dar asta este o opinie personala, care trebuie analizata”.

Deci este o tensiune similara in spatiul civic, nu numai cel arheologic, de la Rosia Montana: intre ofensiva celor care vor sa construiasca si rezistenta ministerului care are obligatia, prin lege, de a prezerva acest patrimoniu natural” spunea in luna august pentru Hotnews.ro, Octavian Stireanu de la Ministerul Culturii, Cultelor si Patriomoniului.

  • Taceri  si trompete

Tot intr-un interviu solicitat de Dani Rockhoff  (Hotnews.ro) in luna august, fostul ministru al mediului si dezvoltarii durabile, Nicolae Nemirschi (PSD), spunea despre proiectul minier de la Rosia Montana: „NU COMENTEZ”.

Acum, nici nu mai are importanta ce crede ex-ministrul pesedist, intrat in atentia DNA. Asul e provizoriu in mana pedelistei Elena Udrea, care pastoreste cu gratie doua ministere: Mediu si Turism. Astfel, solutii verzi, turistice si artizanale pentru Rosia Montana ar fi, daca ar fi si bunavointa. Sau vointa politica in acest sens.

Vointa politica insa, prin trompeta ministrului Videanu, s-a indreptat de ieri in alta directie: aceea de includere a proiectului de exploatare de la Rosia Montana intr-o strategie guvernamentala. Cu maxima inflacarare, un ministru roman cu salariu de la bugetul de stat, face lobby unui proiect al unei firme private, prin care statului roman ii revin indoielnice beneficii.

Un proiect oprit de Justitia romana si vehement combatut de opinia publica din tara si din strainatate. Un proiect in care miza, care e concentratia de metal din zacamantul vizat pentru exploatare, o stiu doar unii, pe baza unei vechi analize de laborator. Un proiect care urca pretul la bursa al unei companii cu sediul in apartamentul 1501 din Toronto. Un proiect care-i doare, pe foarte multi romani.

1 Decembrie 2009

decembrie 1st, 2009

Da, campania electorala este urata, politicul romanesc este urat, anumite niveluri apropiate de intimitatea „sufletului” romanesc au fost afectate de convulsiile ultimelor decenii. Insa ziua noastra nationala, si mai ales, evenimentul remarcabil pe care ea ni-l aduce aminte, sunt incarcate de lumina si trebuie sa ramana asa, in sufletele noastre, fara sa depinda de miopia vremelnicelor cete de politicieni. Este o conditie de inceput pentru ca „sufletul” romanesc sa plece in cautarea adevaratei sala esente. Mai jos, cateva linkuri cu filmulete despre Romania si romanism, primite de la un amic. La multi ani, oameni buni! 🙂

Legatura 1

Legatura 2

Legatura 3

Legatura 4

Legatura 5

Legatura 6

Legatura 7

Legatura 8

Legatura 9

Legatura 10

Dilema romaneasca

octombrie 7th, 2009

Sub acest titlu oarecum pretentios, se ascunde ilustrarea unui caz particular de mitocanie cronica, „afectiune” cu o patologie aparte, specifica, prin diferitele ei nuante de manifestare, arealului cu certitudine important, inclusiv in ceea ce priveste suprafata, pe care il ocupa Romania. De ce sa ne mai miram la vederea si auzul atator ciudatenii ontologice, de care spiritele caracterizate de criticism sau macar de idealism (ma incapatanez sa cred ca nu e naivitate) sunt chinuite, cand personajele din filmuletul pe care vi-l propun nu sunt in stare sa respecte un set minimal de reguli, aplicabile oricarui vizitator al unei gradini zoologice? Ma intreb si eu, la fel cum se intreaba unul dintre cei care au comentat filmuletul, oare membrii caruia dintre „regnurile” aflate fata in fata aduc mai mult a animale si care seamana, de fapt, cu modelul pe care oamenii si-l asuma superficial, cand vine vorba despre propriile lor euri? 🙂 Calitatea vremelnicelor cohorte de politicieni romani nu va putea fi imbunatatita cu adevarat, cat timp organismul social romanesc este alcatuit din (din pacate) mult prea multe asemenea specimene. Ingrijorator si emblematic este faptul ca, aproape cu certitudine, „personajele” „umane” nu au avut nici o clipa constiinta erorii comportamentale in care se aflau. De ce nu era prin preajma nici un paznic/ingrijitor care sa „ii traga de urechi”? Aceasta este o alta discutie, din pacate situata, semantic si ideatic, in imediata vecinatate a celei de fata. Aceasta este o buna parte a dilemei retorice romanesti: este mai buna renuntarea la antiprincipii si la nonvalori si indreptarea catre normalitate sau complacerea perena in aceeasi baltoaca existentiala care nu poate genera, pe termen lung, altceva decat o tara de mameluci consumisti?

Roşia Montană

iulie 11th, 2009

Orice stat a carui politica este fundamentata pe un minim de normalitate isi conserva si isi respecta vestigiile istorice si culturale, impreuna cu frumusetile naturale. Rosia Montana este o bijuterie a Romaniei pe mai multe dimensiuni, iar situatia inca ipotetica ca acele plaiuri frumoase si vestigiile antice ale istoriei noastre vor fi inlocuite de un peisaj in cel mai bun caz selenar, ma cutremura. Aceste considerente ar trebui sa fie suficiente pentru ca orice incercare de a face lobby pentru acest proiect sa fie oprita, repet, in orice stat responsabil si caruia chiar ii pasa de tara care il genereaza. Redau mai jos un articol preluat din Evenimentul Zilei, pentru ca cei mai putin informati sa constientizeze proportiile potentialului dezastru.

ÎNTRE PARADIS ŞI IAD. Ruinele jalnice din Roşia Montană arată adevărata faţă a promisiunilor în materie de conservare şi reconstrucţie făcute de compania canadiană Gabriel Resources.

În urmă cu câteva săptămâni am avut fericit-întristătoarea ocazie de a sta două zile la Roşia Montană. O localitate devenită – din fost simbol al aurului imperial şi al mândriei moţilor – un copleşitor exemplu al nimicniciei româneşti.

În ciuda stufărişului drăcesc al aparenţelor sociale, economice, financiare

şi administrative de la faţa locului, nu este absolut nimic complicat aici. Singura dilemă e dacă ne aflăm în faţa unei crime sau a unei tentative de sinucidere.

Ca şi dumneavoastră, tot ce ştiam până acum despre situaţia acelui paradis la un pas de infern ţinea de aceeaşi familiaritate cu dezastrul ce caracterizează România post-’89 : cum că „Roşia Montană Gold Corporation”, o Societate canadiană fără pedigree pe piaţa respectivă, a obţinut la un preţ derizoriu nu doar documentaţia cu starea zăcământului, dar şi concesionarea pe 17-20 de ani a întregului perimetru minier exploatat intens deopotrivă în vremea îm păratului Traian ca şi a împărătesei Maria Theresa.

La început, cumpărătorii se lăudau că vor face 25.000 de locuri de muncă. După un timp, cifra s-a redus la 6.000, apoi la 341, acum bate la 550. Mai ştiam de grotescul tragic al „câştigului” românesc, oscilând între 12 şi 20 la sută din aurul extras. Un procent şi acesta iluzoriu, de vreme ce contractul s-a făcut prin procedeul „carried interest”, unde statul român participă la capitalul unei investiţii private, fără nicio contribuţie financiară, drept pentru care partea română va ridica un eventual beneficiu numai după ce se vor fi îndestulat toţi creditorii, investitorul canadian etc. Asta dacă nu cumva şantierul se va închide după câţiva ani, dacă nu cumva un faliment neaşteptat îi va face dispăruţi peste noapte pe investitorii care ar trebui căutaţi prin insulele Caiman, Kurile ş.a.m.d.

În sfârşit, auzisem de preţul înspăimântător şi alienant al întregii isprăvi întinse pe două mii de hectare: strămutarea a vreo două mii de persoane, distrugerea a nouă biserici (ordodoxe, greco-catolice, romano-catolice şi reformate), cimitire, şcoli, grădiniţe, plus decopertarea a patru munţi şi construirea unui iaz de decantare prin care valea superbă de azi, peste 600 de hectare de pădure, se va încărca de 14 milioane de tone de cianuri. Cianuri ţinute, cică, departe de un dig înalt de 180 metri… la un kilometru de Abrud-ul cu chip deja de Cernobâl în coşmarele localnicilor!

Din ediţia a doua, 2009, a cărţii „Aurul şi argintul Roşiei Montane”, de Aurel Sântimbrean, Aura şi Horea Bedelean, am extras cu scrâşnet de furie neputincioasă verdictul academicianului Dan Berindei din decembrie 2002: „Nu văd utilitatea pentru umanitate să lichidăm în câţiva ani opera unor popoare succesive care au lucrat acolo. Mi se pare absurd să punem interesele economice mai presus de conservarea patrimoniului naţional. Economia are diverse căi de înflorire, distrugerea patrimoniului este definitivă. În plus, vom pierde tot aurul ţării, aşa cum am pierdut fără voia noastră uraniul pe care l-au luat sovieticii”.

Mă resemnasem şi eu, ca mai toţi prietenii mei, convinşi fiind că, într-o ţară sinucigaşă – care alege sistematic fărădelegea, trădarea de sine, dezbinarea, inconsistenţa şi inconştienţa, în locul legalităţii, al conştiinţei responsabile şi coagulării ethosului naţional – era de la sine înţeles că distrugerea şi înstrăinarea ce vor altera şi nimici Roşia Montană ţin de un destin implacabil.

Ei bine, odată ajuns acolo, indignarea a luat dintr-o dată locul acceptării fataliste. Totul s-a întâmplat violent, în câteva minute, când mi-a fost dat să pătrund în mina auriferă Alburnus Maior, construită de romani pe urmele agatârşilor, în februarie 131 d.H., cum stă scris la intrare. Coborând cele vreo 150 de trepte ce te duc îndărăt cu două mii de ani, la şaptezeci de metri sub pământ, am dat de o structură minerală şi arhitecturală absolut intactă, perfect valabilă, unică în Europa, pe cât de ameninţătoare, pe atâta de fermecător-excitantă.

Tot strecurându-ne aiuriţi de-a lungul celor câţiva kilometri subterani, am înţeles brusc grozăvia: această mină – şi altele de genul ei – or să dispară pur şi simplu odată ce se va pune în fapt proiectul Gold Corporation-Gabriel Resources.

În orice ţară normală, astfel de comori sunt preţuite uriaş. La noi – după un entuziast examen întreprins de arheologii francezi – s-a spus cu o criminală suavitate că se va face mulajul galeriilor, iar acesta va fi expus în mărime naturală la Toulouse, întru încântarea ochilor europeni!

Exact cum auzisem acum câteva decenii că americanii erau dispuşi să ne cumpere Voroneţul, să salte bine-mersi biserica, plătindu-ne cu o parte din „clauza naţiunii favorizate”, ceea ce, totuşi, Ceauşescu nu a îndrăznit să facă.

Fie şi numai eventualitatea dispariţiei unui astfel de sit istoric ar fi cu asupră de măsură de ajuns, într-un stat civilizat, pentru a stopa orice alt demers în perimetrul cu pricina.

Însă odată ajunşi la lumina zilei, aberaţia, simultan cu indignarea, aveau să curgă avalanşă. Am dat peste o comunitate umană complet scindată, cu oameni care se duşmănesc de moarte de peste zece ani. Un soi de Montague şi Capulet pe Valea Cornei şi-n faţa masivului Cârnic.

Cu familii ai căror membri s-au despărţit iremediabil, frate cu frate, copil

cu părinte, conform intereselor băneşti (cei care au acceptat strămutarea versus cei care o refuză şi azi cu eroică demnitate).

Multe au rămas zidurile pe care scrie cu zdravănă voinţă „această casă nu e de vânzare”, dar multe sunt şi cele depopulate, pustii şi dărăpănate, cumpărate de investitori, majoritatea clădiri de patrimoniu, aflate acum în plin curs de delabrare. Numai ruine jalnice au rămas din promisiunile paradisiace făcute de firma canadiană în materie de conservare şi reconstrucţie.

Am urcat apoi pe Piatra Corbului, un „afloriment de andezit bazaltic de culoare neagră”, din care am înţeles că se va păstra trunchiul, de parcă specificul exploziv al mineritului, odată începută exploatarea, nu ar distruge întregul ansamblu, acolo, ca şi în masivul Orlea, la Cetate, Cârnic, Jig ş.a.m.d. Oare de ce numai noi, din toată Europa, vom fi ajuns să acceptăm aşa o grozăvie?

Am vorbit şi cu cei care susţin că mineritul este unica şansă a moţilor. Lasă că aurul locului e menit cu voioşie expatrierii, sau că puzderia locurilor de muncă se va rezuma la câteva santinele mercenare, dar însăşi natura teribil de atrăgătoare, liniştitoare, sănătoasă a locului cheamă turismul montan şi cultural din toţi rărunchii, aşa cum o arată cartea de oaspeţi a punctului de documentare construit de Fundaţia Soros, cu foile pline de nemţi, francezi, belgieni, americani etc. Nu există străin care să nu amuţească încruntat când îi spui că peste sutele de hectare de păduri se vor întinde cianurile sau pustiul.

Zona are un potenţial turistic extraordinar, numai că, mai nou, tocmai pentru a zăgăzui elanurile în domeniu – care ar spulbera teoria mineritului ca unic factor de supravieţuire – forurile locale au interzis orice construcţie pe perioada litigiului.

Mai multe nu am nici locul, nici căderea sau priceperea să spun.

Destul mi-e că Academia Română s-a înscris ferm şi documentat împotriva proiectului şi că lumea ONG-urilor noastre, în frunte cu Fundaţia pentru o Societate Deschisă, sprijină conservarea zonei.

Între sinucidere inconştientă, crimă cu premeditare şi supravieţuire cu orice preţ, cred că a venit vremea să optăm pentru o vieţuire normală în armonia tradiţiei şi bogăţia geografiei.

Oamenii şi aurul se duc precum apa. Transformarea Roşiei Montane într-o enormă pubelă de deşeuri toxice, sau într-un pretext de inginerii financiare ucigătoare, ar fi pur şi simplu otravă pentru posteritate.

Relativismul postmodern

iunie 23rd, 2009

Ce bine era, totusi, de traitorii epocilor trecute, indiferent daca faceau parte din spatiul temporal al antichitatii sau al evului mediu. Existenta lor era determinata de repere precise ce le asigurau o viata care, desi lipsita de „binefacerile” timpurilor contemporane postmoderne, era totusi bine asezata in tipare si prin aceasta cu atat mai apropiata de adevarata si originara conditie a omului. Omul modern traieste intr-o societate care il obliga sa fie din ce in ce mai eficient, aceasta evolutie generand prin ea insasi nevoia de a produce si mai mult, intr-un ritm din ce in ce mai alert. Evident, aceasta spirala vicioasa nu poate continua la nesfarsit, limitele biologice intrinseci fiintei umane fiind, poate, mai aproape decat ne imaginam acum, in ingamfarea noastra omnipotenta. Omul postmodern nu mai este in stare sa prinda radacini, se afla intr-o continua goana dupa himere pe care si le autoimpune drept iluzorii jaloane ale progresului, nerealizand de fapt ca se indeparteaza de acea stabilitate care ii poate oferi prilejul sa se ingrijeasca si de propriul sau spirit, de suflet. Indiscutabil, absolutul in forma pura este de negasit in lumea noastra, in dimensiunea in care traim. Cu toate acestea, este la fel de indiscutabil ca omul nu a fost „proiectat” pentru a se lupta cu acest relativism postmodern, pe care el insusi il cultiva.

Aeroportul Brasov

aprilie 25th, 2009

Treaba e simpla, proiectul este gata de mult timp, investitia este asigurata in proportie de 100% si nu de la bugetul de stat, insa pedelistii lui Basescu se incapataneaza sa puna prin orice mijloace piedici acestui proiect. Numai cei fara contact cu realitatea sau rauvoitorii mai pun la indoiala necesitatea existentei unui aeroport la Brasov, este vital pentru dezvoltarea multidimensionala a judetului si a intregii zone. Deocamdata, actul normativ este inca blocat la camera deputatilor, aceasta performanta fiind realizata prin folosirea mai multor smecherii procedurale care frizeaza abuzul. Primarul Brasovului, George Scripcaru, este unui dintre principalii oponenti ai proiectului, cu toate ca primaria Brasovului este parte in proiect. Nu ma mir deloc, insa brasovenii ar trebui sa fie constienti ca, in aceste conditii economice dificile, o investitie de o suta de milioane de euro in judetul Brasov este blocata de obtuzitatea si egoismul prostesc al unora. Mai multe informatii pe aeroportbrasov.ro si din multe alte surse.

Irlanda si „criza”

martie 7th, 2009

Am publicat pe forum un articol pe care va invit sa il cititi aici. Probabil ca si guvernantii nostri s-ar putea inspira cumva din acel model economico-social.

In fiecare zi este inceputul lumii

februarie 10th, 2009

Nu am mai scris de ceva vreme pe blog. Universul meu interior s-a umplut peste masura de amareala noroiului puturos de acasa, de a carui mireasma „ma bucur” si aici, in Cork. Am citit insa pe blogul tatalui meu o fila interesanta. O redau integral mai jos. Pagina originala se gaseste aici.

Mã întorc la vremea în care, þânc fiind, nu scãpam nici un prilej de a mã afla în preajma bunicului meu dinspre mamã. Om ciudat, ale cãrui gesturi interioare pregãteau reprezentaþii de o culoare cu totul deosebitã. Pânã ºi eu, necopt în multe privinþe ºi încã nesigur de paºii ºi de cuvintele mele, simþeam în bãtrâneþea lui doar un paravan pentru o înþelepciune a cãrei întindere ar fi putut lesne sã devinã covorul fermecat, pe care gândurile mele visau sã zboare cãtre orizonturi, socotite altfel inutile sau inaccesibile. Nu ºtiam atunci sã exprim, în cuvinte, ceea ce observam la el. Plãcerea imensã de a vorbi cu lumea, privind-o de la o anumitã distanþã. Astãzi, când eu însumi sunt în relaþii de bunã vecinãtate cu bãtrâneþea, aº numi acea distanþã, nivelul ideal de abstractizare a înþelesurilor, pe care lumea ni le transmite fãrã întrerupere. În tinereþe, bunicul fusese un veritabil om de acþiune. Întâmplãrile vieþii îl transformaserã într-un cugetãtor autentic, deºi nu avea decât dovada cã a frecventat patru clase primare. O performanþã notabilã într-o lume despre care anumite lucrãri ne informeazã cã a fi analfabet era un fapt care trecea la fel de neobservat ca ºi larma privighetorilor în cotloanele necercetate ale pãdurilor. Liniºtea care se aºternea pe faþa bunicului, când rãmâneam doar noi doi, punea zãbalã invizibilã dorinþei naturale a sufletului meu de a desena piruete ºi de a umple burduful clipei cu zgomote, socotite de mine complementare. Eu ºtiam cã nu pot spera mai mult decât isprava de a schiþa un acompaniament timid al întâmplãrilor deasupra cãrora îºi proiectase figura bunicul. Acum, dupã ce s-au scurs atâþia ani de la trecerea lui în nefiinþã, cred cã am înþeles, în sfârºit, mesajul pe care încerca sã mi-l transmitã în acele momente, în care liniºtea ocupa spaþiile întinse dintre cuvintele pe care se îndura sã mi le spunã: ”Nu te grãbi, nepoate. Pentru om în fiecare zi a vieþii lui este începutul lumii”.

Mircea Badea

ianuarie 22nd, 2009

Cat am stat acasa in vacanta, m-am uitat la cateva editii ale emisiunii In gura presei. Stiam ca exista un personaj in peisajul mass media din Romania al carui nume este Mircea Badea si din informatiile ocazionale care mi-au trecut pe la urechi auzisem si ca are o emisiune al carei specific se plimba in aria semantica a pamfletului. Intr-o seara, uitandu-ma la Sinteza zilei si terminandu-se aceasta emisiune, mi-a fost lene sa ma ridic de la televizor imediat, asa ca am prins si inceputul emisiunii lui Mircea Badea. Hai sa ma uit, zic…am descoperit un ziarist interesant, in mod evident inteligent si care, in general, „le spune bine”. Printre atatea balarii cu pretentii de emisiuni de televiziune difuzate pe posturile din Romania, In gura presei a onorabilului cetatean Badea, se distinge printr-o anumita clasa pe care i-o da chiar realizatorul, chiar daca acesta (Badea) este departe de a fi perfect. Din contra, ofera dovada anumitor fixatii cognitive si un spirit fin ar putea simti chiar un destul de pronuntat complex de superioritate in felul lui de a se manifesta la emisiune. Aceste „derapaje” sunt insa cvasiscuzabile, fiind determinate, in buna parte, de specificul de „one man show” al emisiunii. Este relativ greu sa faci o astfel de emisiune si sa o faci si decent, iar Mircea Badea reuseste sa mentina in viata un program de o buna calitate. Am descoperit un filmulet animat cu el, mi s-a parut haios. Pentru mai multe filmulete, cautati pe net, gasiti destule.

Mihai Eminescu

ianuarie 14th, 2009

Maine va fi 15 ianuarie. In fiecare an, 15 ianuarie ne face sa ni-l amintim pe Mihai Eminescu. Chiar daca, in virtutea talentului romanesc binecunoscut de autopangarire a propriilor simboluri (a se vedea si mizeria care i s-a inscenat si lui Florin Piersic…si multe altele), unii s-au gasit sa ii conteste lui Eminescu anumite merite, totusi el ramane un reper colosal al literaturii romane, datorita geniului sau poetic si contributiei importante pe care a adus-o la finisarea limbii literar-poetice romanesti. Eminescu este un simbul al Romaniei si in constiinta oricarui roman. O natiune care nu are repere (fie ele morale, culturale sau de alte feluri) este de plans. Este insa si mai de plans acea natiune care, desi se bucura de un tezaur cultural impresionant, nu stie sa si-l pretuiasca asa cum se cuvine si sa aiba grija de el. Sa ne pretuim simbolurile si istoria adevarata, o natiune care uite de aceste doua comandamente esentiale este o natiune moarta, pentru ca nu are viitor. Desi arhicunoscuta, redau mai jos intregul text al poeziei Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie, deoarece este un model demn de urmat si pentru asa zisii conducatori ai Romaniei contemporane si chiar si pentru orice roman care isi merita numele.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!