Posts Tagged ‘Gimnastica’

Revenirea la normal

luni, mai 14th, 2012

Performanta fetelor este atat de frumoasa, incat nu ma pot abtine sa o mentionez si pe blog.

Romania a cucerit patru medalii de aur si doua de argint la Campionatul European de gimnastica, evolutia fetelor fiind una entuziasmanta. „A iesit bine, ma bucur ca am scapat fara accidentari. Fetele au vazut ca se poate, a fost un balon de oxigen pentru ele si au fost ca o familie. Am incredere ca va iesi onorabil la Londra”, a precizat Octavian Bellu.

„Pentru noi au fost zile lungi, obositoare, cu 7-8 ore petrecute in sala de concurs, dar acum s-a incheiat si cu rezultate bune. Ne-a bucurat mult faptul ca am facut romanii fericiti si am fost impresionati de atmosfera creata de suporterii nostri in tribune. Unii au venit din Luxemburg, din alte tari… Au fost moment frumoase. Am zambit si noi, dar cu noi, stiti cum e, radem la sfarsit, daca avem de ce. Rezultatele sunt bune, dar trebuie sa ne trezim repede, avem putin timp de relaxare, pentru ca obiectivul cel mai important – Jocurile Olimpice – e din ce in ce mai aproape” – Mariana Bitang, pentru Mediafax.

„De asta ne temem cel mai tare, pentru ca la doar doua luni ramase pana la Olimpiada, orice accidentare scoate practic o sportiva din echipa. Nu mai este timp de recuperare. A iesit bine la Europene, dar sigur ca mai sunt lucruri de corectat, detalii legate de tinuta, de amplitudine etc. N-am facut o pregatire specifica pentru a lua multe medalii, ci pentru Europene. Am avut taria sa ne revenim, sa ne ridicam dupa rezultatele slabe de la Mondiale, la care am participat cu o echipa de conjunctura, luand locul 4. Acum se apropie Jocurile Olimpice, unde vom avea aceiasi adversari traditionali, adica SUA, China si Rusia. Dupa rezultatele noastre slabe de la Mondiale, lumea poate fi indreptatita sa spuna ca ne vom bate doar pentru locul 3 la Olimpiada, dar noi ne stim problemele, defectele si calitatile” – Octavian Bellu, pentru Mediafax.

„Am avut o mare satisfactie cand le-am vazut pe Catalina Ponor si Larisa Iordache, aflate in spatiul de competitie, imbratisandu-se cu Sandra Izbasa, care era in afara zonei, pentru ca nu concura. S-a vazut un transfer de responsabilitate, in care s-a ingemanat experienta cu dorinta de afirmare a tineretii. Ca antrenor, am avut si satisfactia aceea ca nu ai muncit sute de ore de pomana, adica nu ai intrat in sala degeaba. Au capatat si fetele rosu in obraji, cum se spune, suport moral inaintea Olimpiadei si am incredere ca va iesi onorabil la Londra. Fetele au vazut ca se poate, a fost un balon de oxigen pentru ele si au fost ca o familie. Cred ca e un castig pentru Romania si imaginea gimnasticii romanesti. La final am zambit si noi, n-o prea facem, dar acum a meritat. Ma gandesc mereu la urmatoarea competitie, iar acum e chiar Olimpiada. Stim cu totii ce inseamna asta”, a completat Octavian Bellu.

Romania, medalii la CE:

– aur pe echipe, aur la sarituri (Sandra Izbasa), aur la barna (Catalina Ponor), argint la barna (Larisa Iordache), aur la sol (Larisa Iordache), argint la sol (Catalina Ponor).

Sursa: hotnews.ro